Meteopedia: Cum poate o pătură de nori să crească temperatura solului

Data publicării:
nor

Existenţa norilor deasupra unor zone are un rol foarte important în evoluţia temperaturilor. Dacă peste zi norii ecranează razele soarelui şi nu lasă să pătrundă căldura adusă de acestea, noaptea, din contră, protejează termic regiunile deasupra cărora se află.

Desigur, în funcţie de grosime şi de conţinutul de vapori, pătura noroasă are influenţe diferite de la o zonă la alta, iar aceste influnţe sunt mult mai evidente în perioada rece a anului. Astfel, la Miercurea Ciuc, de exemplu, într-o dimineaţă de septembrie cu cerul acoperit de nori, minima a fost de 6 grade Celsius. Dar în următoarea zi, în zori, când cerul era senin, temperaturile au coborât până la minus 6 grade, în condiţiile în care masa de aer persitentă deasupra ţării nu s-a modificat. Până la amiază, s-a încălzit foarte repede, cu peste 20 de grade.

Motivul principal al acestor diferenţe deosebit de mari de la o dimineaţă la alta, dar şi de la o oră la alta au fost existenţa, respectiv inexistenţa norilor.

Aceştia se comportă ca o pătură desupra solului care noaptea nu lasă aerul mai cald e peste zi să se piardă în atmosferă. Dacă se menţin şi după ce răsare soarele, putem avea situaţii în care temperaturile să rămână aproape nemodificate din zori şi până în seară. În schimb, cerul senin din timpul nopţii, face ca mare parte din caldură absorbită ziua de scoarţa terestră să dispară practic în văzduh, iar temperaturile să scadă foarte mult, mai ales în sezonul rece. Iar atunci când şi umezeala aerului este mare, vaporii de apă trec direct în stare solidă şi apare bruma.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri