Un film spaniol premiat la festivalul de la Locarno a fost turnat parţial în România

Data publicării:
1376821361 20090101-130818-99-01656 2764505 3 dpa Pxgen r 630xA

Foto: focus.de

Filmul redă povestea ultimelor zile din viaţa lui Casanova care, împreună cu noul său servitor, pleacă în călătorie într-o tenebroasă regiune din Transilvania a secolului al XVIII-lea. În această aventură, într-o lume frivolă şi mondenă, trăită potrivit principiilor gândirii raţionaliste, Casanova va descoperi o forţă misterioasă, violentă şi romantică, reprezentată de Contele Dracula. Interesant este personajul Contelui, care nu are nimic în comun cu eroul lui Bram Stoker, ci este un personaj de inspiraţie victoriană.

O mare parte din filmări au fost realizate în comuna Viscri, din judeţul Braşov în vara anului 2011. Distribuţia filmului a fost alcătuită din actori neprofesionişti şi o mare parte din sătenii din Viscri au jucat în lungmetraj, păstrându-se dialogul original în limba română pentru o notă de mister în plus, mărturiseşte regizorul catalan Albert Serra.

Filmările în România au dirat patru săptămâni, iar producătorul român Daniel Burlac a fost directorul de producţie al filmului şi producător asociat. De asemenea, Mihnea Mihăilescu a semnat scenografia filmului.

Filmul va putea fi văzut în ţara noastră în următoarele luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...