BUSINESS CLUB. Autostrăzi cumpărate în rate

Data publicării:
centura ploiesti-2

În dezbaterile despre această lege s-au pronunțat cuvintele care nu erau asociate până acum: autoritatea publică, statul, este cel care finanțează de fapt lucrările.

Când se vorbește despre acest gen de proiecte, imaginea transmisă este că vine un investitor privat cu banii, face autostrăzi sau alte construcții și își recuperează investiția. De fapt, în lucrările de infrastructură, statul va acoperi total costurile. Există intenția de a introduce taxele pe autostradă, dar acestea vor acoperi doar mentenanța drumurilor. Lucrările sunt plătite dupa 20-30 de ani integral de stat.

Avantajul pateneriatului public-privat este dezvoltarea rapidă, fără o cheltuială imediată. Dezavantajul este că plata este amânată și costurile sunt mai mari pentru că apar dobânzi.

Noua lege a parteneriatului public-privat are câteva prevederi care pot genera abuzuri. De pildă, dacă într-un caz statul constată că partenerul privat nu și-a îndeplinit sarcinile, poate fi eliminat și adus altul în locul său fără a se mai organzia o licitație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...