CE, despre acciza la benzină: Autorităţile române să ajungă la un acord. Putem analiza orice variantă

Data publicării:
Berlaymont Comisia Europeana -AFP Mediafax Foto-GEORGES GOBET-2

ACTUALIZARE 17.20. Autorităţile române trebuie să ajungă la un acord asupra acestei chestiuni cât mai curând posibil, a spus un purtător de cuvânt al instituţiei comunitare.

„Comisia este pregătită să analizeze orice variantă care va avea acelaşi impact bugetar, aceeaşi calitate ca măsură fiscală şi este, în acelaşi mod ca şi anterioara, favorabilă creşterii economice. Bineînţeles, autorităţile române trebuie să vină cu o alternativă”, a declarat Simon O'Connor, purtător de cuvânt Comisia Europeană.

Oficial, Comisia nu face nicio recomandare în această privinţă, întrucât politica fiscală a unui stat membru UE ţine de competenţa autorităţilor naţionale.


Guvernul l-a trimis la Bruxelles pe ministrul Bugetului pentru a-i convinge pe europeni să accepte noua variantă. Dacă oficialii europeni vor fi de acord, Guvernul va modifica mâine Codul Fiscal. Chiar dacă se va renunţa pentru moment la supraaccizarea motorinei, oricum şi acest carburant va fi mai scump de la 1 ianuarie.

Cu toate că Executivul renunţă la taxa de şapte eurocenţi pentru un litru de motorina, preţurile carburanţilor vor creşte de anul viitor. Motivele sunt mai multe: în primul rând se modifică formula de calcul a accizei - care va depinde de rata inflaţiei şi nu de cursul euro ca până acum. În consecinţă, indexarea va fi de 4,77 la sută. Se adaugă majorarea propriu-zisă a valorii accizei pentru benzină şi motorină, care va fi de până la 22 la sută, de la 1 ianuarie.

Astfel, de anul viitor, preţul unui litru de motorină va creşte de la 5 lei şi 90 de bani la 6 lei şi 25 de bani. Adică o scumpire de aproape şase procente.

În cazul benzinei, scumpirea va fi şi mai mare. Un litru de benzină va putea fi cumpărat de la începutul anului viitor cu 6 lei şi 50 de bani, faţă de 5 lei şi 60 de bani, în prezent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...