Costurile economice ale minivacanței de Sfânta Maria

Data publicării:
bani 5

Stelian Muscalu, gazda emisiunii Business Club de la Digi24, a detaliat costurile acestui „exercițiu de imagine” al autorităților.

„Nu doar zilele libere au contribuit la o creștere economică mult mai slabă în al doilea trimestru al anului, dar aceste zile reprezintă costuri pe care România nu și le poate permite, asta poate nu reușesc să înțeleagă cei care iau astfel de decizii. Avem o creștere economică fragilă, pe care trebuie să o susținem, nu o putem susține din vârful muntelui sau de pe plaja Mării Negre”, a explicat Stelian Muscalu, gazda emisiunii Business Club de la Digi24.

Creșterea a fost 2,1 la sută în primul trimescu, față de primul trimestru al anului trecut, și de 1,2 la sută, în al doilea trimestru, raportat la al doilea trimestru al anului trecut.

În al doilea trimestru, respectiv aprilie, mai, iunie, creșterea a fost de doar 0,3 la sută față de primul trimestru al acestul an.

Un calcul simplu arată că angajatorii pierd 120 de milioane de euro pe zi, respectiv salariile celor 4,5 milioane de angajați care sunt plătiți, deși sunt liberi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...