Profesorul de economie Cristian Păun: Cea mai mare rectificare bugetară din istorie ia bani din mediul privat şi-i îngroapă în medii obscure

Data publicării:
euro bani mediafax

Este cea mai mare rectificare bugetară din istoria rectificărilor, de 500 de milioane de euro, sunt bani din taxa pe stâlp. Se vede clar că statul a exagerat când nu a făcut studiul de fezabilitate al acestei taxe. Această taxă reprezintă bani luaţi din mediul privat şi îngropaţi în locuri obscure. Este un transfer de fonduri din buzunare private, în mâna politicului”, a spus Cristian Păun. 

Profesorul de economie a arătat că rectificarea demonstrează lipsa de viziune a Guvernului când a făcut bugetul pe 2014. În acelaşi timp, spune profesorul, banii provin din taxa pe stâlp, bani pe care companiile private i-ar fi putut folosi în investiţii, pentru crearea de locuri de muncă, şi, în loc să construim autostrăzi, dezvoltăm servicii secrete. 

Acum, Guvernul spune că trebuie să distribuie aceşti bani. De ce este nevoie de aceste rectificări? Ele arată că cei care au făcut acest buget l-au făcut cu picioarele. Nu există viziune. Nu e vorba de un milion de euro, ci de 500 de milioane de euro. O parte sunt din taxe, o parte de la alte ministere. Banii sunt alocaţi anapoda, nu sunt cheltuiţi pe ce are nevoie România mai mult: investiţii în infrastructură, sănătate, educaţei, dar vom avea servicii secrete foarte bune. Dacă pe vremea lui Ceauşescu aveam 10.000 de securişti, acum, acest număr s-a dublat. Luăm bani de la autostrăzi ca să dezvoltăm serviciile secrete. Banii sunt luaţi de la mediul privat care nu mai investeşte, care nu mai crează locuri de muncă”, a spus Cristian Păun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri