Declaraţia de avere a noului şef ANAF

Data publicării:
sediu anaf-1

Conform declaraţiei de avere, Daniel Diaconescu are, împreună cu soţia, un apartament în Bucureşti, o casă, două maşini, două terenuri şi un credit de 38.000 de euro.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, noul şef al Fiscului a avut un venit anual de peste 87.000 lei din funcţia de director general, ceea ce înseamnă că a primit un salariu de circa 7.200 lei pe lună.

El a mai câştigat în 2014 o indemnizaţie de aproximativ 17.800 de lei de la Compania Naţională Loteria Română pentru poziţia de membru în Consiliul de Administraţie.

Înaintea lui Gelu Diaconu, până în 2013, fiscul era condus de Şerban Pop, plecat tot pentru probleme cu justiţia. A fost prins în dosarul retrocedărilor - al Alinei Bica. A fost inclusiv în arest.

Înaintea lui a fost Sorin Blejnar. Demis în 2012 de premierul de atunci Răzvan Ungureanu. Şi numele său a fost pus în conexiune cu multe scandaluri. Multe pete pentru o instituţie atât de importantă, care strânge banii din taxe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...