GFR a virat avansul pentru CFR Marfă

Data publicării:
CFR Marfa-MFAX-14

Foto: Mediafax

Suma a fost depusă într-un cont deschis special pentru această operaţiune, cu doar o zi înainte de expirarea termenului-limită. La Ministerul Transporturilor nu a ajuns însă deocamdată extrasul de cont care să dovedească existenţa banilor.

Începută în aprilie, privatizarea transportatorul feroviar de marfă trebuie finalizată până pe 11 octombrie. Atunci, Grupul Feroviar Român trebuie să vină cu restul sumei, aproape 182 milioane de euro, şi va primi 51% din actiuni.

Istoria unei privatizări

CFR Marfă a fost scoasă la vânzare la începutul lunii aprilie. Doar trei companii au fost dispuse să ofere cel puţin 180 de milioane de euro pentru 51% din acţiunile CFR Marfă. Este vorba despre Grupul Feroviar Român, asocierea dintre Transferoviar Grup şi fondul de investiţii austriac Donau-Finanz, precum şi compania americană OmniTRAX. Pentru că nu aveau actele în ordine, niciuna nu a reuşit să treacă în etapa următoare, iar procedura de privatizare a fost reluată. Nu înainte, însă, de a relaxa condiţiile de participare prin coborârea cifrei de afaceri de la 100 la numai 20 de milioane de euro.

Au depus oferte aceleaşi trei companii, iar de data aceasta le-au fost acceptate.

Surpriza a venit ulterior, când americanii de la OmniTRAX au fost descalificaţi, iar pe ultima sută de metri consorţiul Transferoviar Grup şi Donau-Finanz s-a retras din competiţie. CFR Marfă a rămas cu un singur ofertant: Grup Feroviar Român. Pe 20 iunie a fost declarat câştigător cu o ofertă de 202 milioane de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a criticat modul în care Guvernul a gestionat privatizarea: „Compania feroviară de marfă trebuie să fie privatizată cu ajutorul unui investitor strategic. În mintea mea, un investitor strategic ar fi fost Deutsche Bahn, French Railways, Austrian Railways, American Railways”.

La scurt timp, Relu Fenechiu îşi pierdea funcţia de ministru al Transporturilor în urma unor acuzaţii de corupţie, iar interimatul era preluat de Victor Ponta. A urmat o lună şi jumătate în care premierul şi preşedintele şi-au pasat responsabilitatea privatizării, iar semnarea contractului a fost blocată. A fost nevoie chiar şi de convocarea CSAT, pentru rezolvarea situaţiei. Abia la jumătatea lunii august, contractul de privatizare a fost publicat în Monitorul Oficial, iar actul a ajuns să fie semnat pe 2 septembrie. Câştigătorul licitaţiei condiţiona însă plata banilor de avizul Consiliului Concurenţei.

„Avem termen 10 zile sa trimitem notificarea, iar banii după aprobarea CC”, spunea Gruia Stoica, proprietarul GFR. Aviz care ar putea dura până la cinci luni.

În tot acest timp, pierderile CFR Marfă au crescut. Pierderile au ajuns la 138 de milioane de lei, de la începutul anului, iar datoriile se ridică la 350 de milioane de lei la companii private.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...