Moody's: Ieșirea Greciei din zona euro, mai puțin probabilă decât în perioada de vârf a crizei financiare

Data publicării:
MOODY S-AFP Mediafax Foto-JOEL SAGET

FOTO: MediafaxFoto

"Impactul asupra ratingului creditului celorlalte ţări din regiune va fi mai puţin pronunţat decât în 2012, întrucât riscul contagiunii a scăzut, iar oficialii au, în prezent, instrumente mai puternice pentru a limita daunele provocate de un astfel de eveniment", a afirmat Colin Ellis, analist Moody's, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, analiştii Moody's apreciază că o eventuală ieşire a Greciei din regiunea euro ar duce la creşterea tensiunilor de pe piaţă şi la o nouă recesiune în zona euro.

"Ieşirea oricărui stat din zona euro ar reprezenta un moment definitoriu pentru euro: ar indica faptul că uniunea monetară este divizibilă", a afirmat Colin Ellis.

În Grecia vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în 25 ianuarie, ca urmare a eşecului alegerii unui nou preşedinte, fapt care a crescut îngrijorările referitoare la posibilitatea ca partidul de extremă stângă Syriza să preia conducerea Greciei.

La începutul lunii ianuarie, liderul Syriza, Alexis Tsipras, a declarat că vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii internaţionali (troica UE-BCE-FMI) în schimbul unui împrumut de 240 de miliarde de euro. El vrea, de asemenea, să negocieze restructurarea datoriei publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...