Dorul de țară se stinge cu mâncare tradițională. O artistă româncă din Roma primește pachet de acasă de Paște

Data publicării:
ArtistaRoma

Creativitatea artistei este oglindită de vitrinele magazinului. Cei pasionaţi de obiectele lucrate manual pleacă mulţumiţi. Magda Nica nu crează însă doar obiecte de decor şi bijuterii pentru turişti, ci se mândreşte şi cu premii obţinute pentru lucrările de artă, prezentate în expoziţii.

Când am făcut expoziţia, am primit un premiu din partea primăriei Romei, drept cel mai bun artist străin care lucrează şi trăieşte la Roma, pentru că am făcut aceste inserţii în sticlă şi nu s-au mai făcut înainte. A fost prima dată când s-a reuşit acest lucru”, spune Magda Nica.

Depărtarea de casă face ca dorul să o chinuie. Iar de sărbători, sentimentul este şi mai copleşitor. Doar un pachet trimis de mama, din România, mai alină sentimentul de înstrăinare. Astfel, va avea pe masa de Paşte aceleaşi bucate ca şi acasă.

„Aștept drob, aștept cozonac, aștept vin”, spune ea.

Italienii sărbătoresc altfel Paştele, dar felul în care pregătesc ouăle nu a cucerit-o.

„La ei, ouăle nu sunt fierte, sunt din ciocolată. Ăsta e primul șoc gastronomic”, povestește artista.

Magda Nica duce dorul familiei, dar la Roma a reuşit să-şi facă o viaţă frumoasă din artă, la care nu spera în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri