Goran Lazkin, sirian din România: Nu cred că dacă Assad pleacă mâine va fi democrație

Data publicării:
bashar al assad presedintele Siriei mfax-3

Avem legături permanente în Siria, cu ce se întâmplă pe teren. E un lucru trist. Ne-ar bucura să fie un atac care măcar să paralizeze regimul Assad, dar nu cred va fi un atac serios. A rămas la nivel de amenințări, probabil forțează mâna lui Assad să negocieze. Sperăm măcar asta să rezolvăm, că Siria nu mai rezistă. Sunt 5-6 milioane de refugiați, dintre care 1 milion copii”, a declarat Goran Lazkin, vicepreședinte Forumul Democrat sirian din România.

Soluționarea conflictului e pe agenda tuturor cancelariilor, inclusiv a Rusiei, dar abordările și deciziile sunt diferite. Dimensiunea militară a trecut pe plan secundar în raport cu cea politică. Parlamentele s-au pronunțat împotriva unei acțiuni, ceea ce a dat marjă mică liderilor să acționeze alături de SUA. Cred că opțiunea militară e cea care ar putea nu înclina balanța, dar ar crea un echilibru de forțe pe teren, pentru că acum cele guvernamentale sunt mai bine dotate și antrenate”, a explicat Alexandru Grumaz, expert militar.

„Opoziția, din păcate, nu ajunge la consens. Vedem și că cele două mari puteri ale Orientului, Qatar și Arabia Saudită, se regăsesc în ecuația războiului din Siria. Qatar sprijină Frații Musulmani, Arabia sprijină armata siriană liberă. O serie de lucruri nerezolvate în zonă apar inclusiv în războiul civil din Siria, a spus Alexandru Grumaz.

„Problema siriană nu e între șiiți sau sunniți, e una între un popor și un dictator. Nu cred că dacă Assad pleacă mâine va fi democrație, lapte și miere. E un proces lung, greu. 50 de ani a pus țara sub cizmele lui acest regim militar securist. E greu să scapi de această mentalitate. Sunt convins însă că poporul va respira alt aer, Siria va fi altfel. Acolo e un regim totalitar, ele nu mai au ce căuta în secolul XXI pe pământul acesta”, a subliniat Lazkin.

„Elitele promoscovite nu cred că vor putea aduce Siria pe un făgaș democratic. E greu de spus, având în vedere multitudinea de forțe ce luptă împotriva lui Assad și că unii sunt jihadiști, alții islamiști moderați și alții dezertori din armată”, a adăugat Alexandru Grumaz. El a amintit și cum au început violențele în Siria. „Primăvara arabă a plecat de la copii care au scris lozinci pe pereți împotriva regimului, care au fost apoi închiși și maltratați”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri