Peste două miliarde de oameni au aflat vestea Învierii lui Iisus Hristos

Data publicării:
Papa Francisc Vatican slujba de Paste 2014-AFP Mediafax Foto-ANDREAS SOLARO

La Vatican, Papa Francisc a intrat cu o lumânare aprinsă în Bazilica Sfântul Petru, apoi lumânările celor 60.000 de credincioşi din interior s-au aprins rând pe rând.

În această cea mai sfântă noapte, în care Domnul nostru Iisus Hristos a trecut de la moarte la viaţă, Biserica îi cheamă pe fiii şi fiicele sale, răspândiţi în întreaga lume, să stea împreună în veghe şi rugăciune”, a predicat Papa Francisc.

Şi într-adevăr, toţi creştinii au marcat la unison Învierea Mântuitorului. Iar dacă pentru catolici Vaticanul a fost centrul de interes, ortodocşii au privit către Ierusalim, unde Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt.

Odată aprinsă la Ierusalim, Lumina Sfântă a ajuns şi la credincioşii din Betleem, oraşul în care se spune că s-a născut Iisus Hristos şi unde Învierea a fost sărbătorită în stradă.

Ortodocşii ruşii au marcat şi ei Învierea Domnului. O ceremonie impresionantă a avut loc la Catedrala Patriarhală din Moscova, iar la ea au luat parte preşedintele Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev.

De Înviere, grecii de pe insula Chios au pornit un război al veseliei. Vorbim despre un război al artificiilor, purtat între două parohii de aici. Potrivit tradiţiei, oamenii lansează artificii asupra bisericii adverse, un obicei păstrat cu sfinţenie de sute de ani.

În total, o treime din populaţia globului a rostit, noaptea trecută, „Hristos a înviat!”. A fost pentru a treia oară în ultimii cinci ani când s-a întâmplat acest lucru, fiindcă Paştele este marcat în acest an de toţi creştinii de pe mapamond.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri