Secret Service ar putea verifica turiştii înainte de intrarea în zonele publice din faţa Casei Albe

Data publicării:
casa alba - captura digi24

 

În cadrul acestui proces, Secret Service va instala câteva puncte de control în apropiere de Casa Albă, au declarat oficialii. Procesul de verificare se va limita probabil la controlul genţilor şi nu va include măsurile luate în aeroporturi de Administraţia pentru Securitatea Transporturilor, care includ detectoare de metal şi scanare corporală, notează Mediafax.

Această verificare le va permite, de asemenea, agenţilor Secret Service să interacţioneze cu vizitatorii şi să încerce astfel să identifice persoanele care ar putea ridica probleme, au declarat oficialii.

Ei au declarat însă că nu se ştie cât de repede vor fi implementate aceste măsuri. Schimbările în ceea ce priveşte securitatea în jurul Casei Albe sunt deseori complicate pentru că Secret Service trebuie să îşi coordoneze eforturile şi cu alte instituţii, care nu vor să restricţioneze accesul la una dintre cele mai populare atracţii turistice din Washington sau să o transforme în zonă militarizată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...