Avertismentul Rusiei: Vom lua măsuri faţă de amplasarea scutului american antirachetă în România

Data publicării:
ELEMENTE SCUT ANTIRACHETA GETTY IMAGES-1

"Statele Unite îşi implementează treptat programul european de apărare antirachetă. Fie nu iau în considerare interesele securităţii regionale, fie le ignoră pur şi simplu", a declarat Gruşko, cu ocazia unei dezbateri publice desfăşurate luni la Moscova, potrivit agenţiei Interfax, relatează Mediafax.

Armata americană a preluat vineri comanda bazei balistice de la Deveselu, în cadrul unei ceremonii prezidate de comandantul Forţelor Navale pentru regiunea Africa şi Asia de Sud-Vest, contraamiralul John Scorby. Forţele Navale ale SUA au înfiinţat, astfel, la Deveselu, o nouă Unitate de Sprijin (NSF), a cărei comandă a fost preluată de căpitanul Bill Garren.

Gruşko a mai afirmat luni că statele occidentale trebuie să-şi recunoască greşelile politice şi să stopeze repetarea lor mecanică, pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Rusia şi situaţia securităţii în general. "Noi şi partenerii noştri occidentali, în primul rând Europa, trebuie să recunoaştem că politicile lor din ultimii ani adâncesc diviziunile dintre Rusia şi Europa, iar acest lucru este extrem de periculos", a subliniat diplomatul rus.

"Occidentul trebuie să recunoască în final că implementarea mecanică a politicilor sale recente duce într-un punct mort", a apreciat reprezentantul permanent al Rusiei la NATO.

Criza continuă din Ucraina este dovada că o singură structură de securitate bazată pe principiul indivizibilităţii este imposibilă în Europa, a mai declarat Gruşko. "Din păcate, astăzi putem spune că proiectul politic care căuta să unească Europa, Eurasia şi regiunea Euro-Atlantică a eşuat", a precizat acesta.

În plus, potrivit diplomatului rus, contribuţia Rusiei la structura de securitate europeană este cea mai mare, iar datorită eforturilor Rusiei, europenii se pot simţi în siguranţă cheltuind doar 1,6-1,8 la sută din PIB pentru apărare şi securitate.

(FOTO: Inquamphotos.com)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri