Bulgarii au terminat o autostradã în 40 de ani

Data publicării:
autostradabulgari

Acum, că au fost dați în folosință și ultimii 34 de kilometri, șoseaua de viteză leagă Sofia de portul Burgas, prin Plovdiv. Iar spre vest, autostrada Tracia conectează Bulgaria cu coridorul transeuropean 8, care pornește de la Tirana și leagă Marea Adriatică de Marea Neagră, prin Albania, Macedonia și Bulgaria.

Cea care a proiectat șoseaua, în urmă cu 40 de ani, este mulțumită că a apucat să își vadă împlinit proiectul.

„E trist că spunem că a fost nevoie de 40 de ani pentru terminarea unui proiect. Germanii au altă vorbă: dacă e terminat, totul e bine”, spune Dena Palankova, proiectanta autostrăzii.

Citiți și Astăzi se decide înființarea Autorității Naționale pentru Autostrăzi

Proiectantul are şi o explicaţie pentru marile întârzieri ale construcţiei autostrăzii: „Atunci, pe vremea comunismului, totul era mai delăsător, totul se făcea într-un alt ritm. Valoarea timpului era cu totul alta şi era suficient dacă se făcea ceva, nu contau doar banii”.

Odată cu finalizarea ultimului tronson al autostrăzii, şoferii pot circula cu 140 de kilometri la oră, de la Sofia la malul Mării Negre.

Până acum, drumul de la Sofia la Burgas dura o oră cu avionul, patru ore cu autobuzul, iar cu trenul între 6 şi 9 ore.

Totuşi, pe lungi porţiuni ale şoselei nu sunt staţii de benzină, astfel încât şoferii sunt sfătuiţi să-şi facă plinul de benzină. Autorităţile de la Sofia au anunţat că o altă autostradă, Mariţa, care va străbate Bulgaria de la nord la sud, va fi finalizată până la mijlocul anului viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...