The New York Times elogiază un pilot de origine română: „Alex Vraciu, asul indestructibil, moare la 96 de ani”

Data publicării:
Vraciu June 19 1944 downed six

Alexander Vraciu a intrat în istorie cu porecla de „Indestructibilul”, după ce pe 19 iunie 1944 a doborât şase avioane inamice în doar opt minute, în Pacificul de Sud.

„Este visul de-o viaţă al unui pilot de vânătoare”, a declarat ulterior aviatorul de origine română.

Alexander Vraciu a fost unul dintre cei patru piloţi americani care au decis soarta bătăliei din Marea Filipinelor, una dintre cele mai importante din cel de-al doilea Război Mondial, dintre forţele americane şi cele japoneze.

În timpul luptelor, el a doborât 19 avioane în zbor, a distrus alte 21 la sol şi a scufundat o navă militară japoneză.

De două ori a fost nevoit să se salveze sărind cu paraşuta, iar de alte două ori a fost nevoit să aterizeze forţat cu avionul său.

Pentru eroismul său, a primit Crucea Marinei, a doua cea mai importantă distincţie militară acordată în Statele Unite.

După război, Alexander Vraciu a lucrat pentru Marina Americană ca pilot de teste şi a condus un escadron de avioane de vânătoare.

În 1964, s-a retras cu gradul de comandant. Faptele din timpul războiului l-au transformat în personaj de filme documentare şi biografii.

Deşi avea ce să povestească lumii, Alex Vraciu nu a vrut niciodată să-şi scrie memoriile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...