Soluţii pentru aglomeraţia de pe DN1: pasarele pietonale şi sens unic în weekend

Data publicării:
pasarela

Una dintre cele mai facile soluţii pentru cozile care se formează pe DN1 a stat ani la rând sub nasul autorităţilor. Varianta pasarelelor pietonale pare să fie cea mai bună în momentul faţă.

Dovada faptului ca ele sunt utile este oraşul Otopeni, unde au fost amplasate în urmă cu câţiva ani cinci astfel de construcţii metalice. Pietonii nu îşi mai riscă viaţa traversând strada, iar şoferii nu mai stau blocaţi în trafic.

Prin urmare, Guvernul şi Inspectoratul General al Poliţiei iau tot mai serios în calcul construirea de noi pasarele pe drumul care pleacă din Capitală către munte.

O altă soluţie ar fi transformarea DN1 într-un drum cu un singur sens la fiecare sfârşit de săptămână. Vinerea, circulaţia s-ar desfăşura numai dinspre Bucureşti spre Valea Prahovei, iar duminica în sens invers.

Şi asta pentru că în fiecare weekend pe DN1 circulă cel puţin 10-15.000 de maşini. Situaţia se complică în preajma sărbătorilor de iarnă, când numărul autoturismelor creşte de 3-4 ori.

Printre preocupările autorităţilor se mai numără şi cozile de zeci de maşini care se formează în weekend pe Autostrada Soarelui, în zona staţiilor de taxare. Una dintre soluţiile propuse este ca la sfârşit de săptămână să se renunţe la taxa de traversare a podului de la Cernavodă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri