Pentru mulți români vacanța s-a încheiat duminică, însă pârtiile de la Poiana Brașov tot pline au rămas. Astfel că, pentru prima dată în acest sezon, se schiază pe toate cele opt pârtii din stațiune.

Embed:

De luni, toate pârtiile din Poiana Brașov au fost deschise și se schiază în condiţii bune şi pe pârtiile de la baza masivului Postăvaru.

Am coborât pe Lupului, pe Sulinar, e ok, nu foarte bine, dar aşa, pentru început, e satisfăcător”, a declarat un turist.

Monitorul de schi Emil Fărcășan a precizat că pârtiile sunt în stare excelentă.

Domeniul schiabil este amenajat şi pârtiile sunt în stare excelentă. 60 de cm sus, ceva de 40-50 jos, toată zăpadă artificială”, a subliniat Fărcășan.

În primele două zile din an au fost chiar mai mulţi turişti pe schiuri şi pe sănii.

Administratorii pârtiilor spun că vineri şi sâmbătă au fost cele mai aglomerate zile din această iarnă. Instalaţiile de transport pe cablu au funcţionat la capacitate maximă, ceea ce înseamnă între 18.000 şi 20.000 de treceri pe la turnicheţi pe zi.

Cei care nu au venit pregătiţi pentru schi au umplut pârtiile de săniuş.

Cum la munte nu a prea nins, pe toate pârtiile din Poiana Braşov sunt folosite intens tunurile de zăpadă.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!