100 de sticle de vin din secolul al XIX-lea, descoperite într-un castel din Cehia

Data publicării:
castel cehia

FOTO: zamek-becov.cz  

Să guști dintr-un vin vechi de peste 20 de ani este deja o experiență unică, dar să deguști unul din secolul al XIX-lea este aproape ireal. Se întâmplă doar o dată în viață”, afirmă somelierul Jakub Pribyl, citat miercuri de AFP. El a avut această bucurie datorită sistemului Coravin, care permite accesul la vin fără scoaterea dopului și păstrarea intactă a conținutului rămas. Sistemul cuprinde un ac lung și subțire ce străpunge dopul sticlei și prin care este turnat vinul, precum și o capsulă cu argon, gaz inert ce înlocuiește volumul de lichid extras din sticlă și nu permite oxidarea celui rămas. „În afară de vechimea ei, colecția este unică prin împrejurările în care a fost găsită și prin diversitatea ei: există vinuri din mai multe țări, printre care Franța și Spania. Iar vinul este în stare excepțională de conservare”, mai spune Pribyl, potrivit Agerpres.

Primele estimări ale valorii colecției merg până la 20 de milioane de coroane (740.000 de euro). Sticlele se aflau sub podeaua unei capele, alături de o prețioasă operă de argintărie. Însă prețul ar putea crește în condițiile scoaterii la licitație a colecției.

FOTO: The Guardian 

Suspectați de colaborare cu naziștii, membrii familiei Beaufort-Spontin, proprietară a castelului Becov-nad-Teplou din 1813, și-au părăsit în grabă reședința în 1945, după ce au pus într-o ascunzătoare lucruri de valoare care ar fi fost observate la trecerea liniei de demarcație între zonele sovietică și americană. După patru decenii, un om de afaceri american mandatat de familie a cerut administrației din Cehoslovacia comunistă autorizația de a recupera, pentru 250.000 de dolari, un obiect ascuns undeva în Boemia. Dornică de valută, Praga a spus „da”, însă poliția a început în paralel o cursă contra cronometru pentru a găsi obiectul ascuns „undeva”.

„Cercetările s-au concentrat pe trei familii nobile și pe fostele lor locuințe. În noiembrie 1985, cu circa 15 zile înainte de data prevăzută pentru tranzacție, polițiști cu detectoare de metale au descins la Becov-nad-Teplou”, își amintește Tomas Wizovsky, intendent al castelului. „Au cercetat în grădini, însă, cum era vreme rea, au venit în interior. Prima ușă la dreapta este cea care dă în capelă”, adaugă el. Polițiștii au găsit caseta cu moaște a Sfântului Maurus, unul dintre cele două cele mai prețioase obiecte de argintărie de pe teritoriul ceh, alături de bijuteriile coroanei regale de la Castelul din Praga.

FOTO: zamek-becov.cz  

Descoperirea acestui obiect excepțional de artă medievală, fabricat între 1225 și 1230 în provincia Namur din Belgia, a eclipsat-o pe cea a sticlelor de vin, găsite și ele în ascunzătoare. Caseta cu moaște, alcătuită dintr-un nucleu din lemn de stejar și o lădiță din argint și aramă aurite, acoperită cu reliefuri, filigran și geme, ar conține o falangă a Sfântului Ioan Botezătorul. „Cred că aceste sticle acoperite cu praf nu au fost prea atrăgătoare. Polițiștii le-au pus într-o ladă și nimeni nu s-a mai gândit la ele”, spune intendentul.

Aproape uitat, vinul a atras atenția cu ocazia recentei sale înscrieri pe lista obiectelor din castel. Schimbarea dopurilor, necesară pentru a prelungi viața vinului, se va face în curând în Franța, la Chateau d'Yquem, celebru domeniu viticol din regiunea Bordeaux, însă a apărut o polemică legată de soarta viitoare a colecției. „Diferența între o sticlă de vin și un tablou de Gauguin este că Gauguin va rămâne mereu Gauguin, în timp ce vinul riscă să își piardă valoarea. Ar fi bine să se vândă la licitație cel puțin sticlele mai prețioase”, apreciază somelierul. Însă decizia îi aparține statului.

Nu este prevăzută o licitație, împrăștierea colecției nu ar avea sens, iar valoarea stă în ansamblul ei. Sticlele vor rămâne acolo unde sunt și vor fi accesibile în cazuri excepționale, experților”, afirmă Tomas Wizovsky.

Așa încât lichiorul „Saint-Maur” produs din acest sezon la Becov-nad-Teplou va fi singura consolare pentru amatorii de băuturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...