Tehnologia care redă mobilitatea persoanelor paralizate

Data publicării:
tehnologie pers paralizate

Experimentul desprins parcă din filmele științifico-fantastice a început în 2013 în Brazilia cu ajutorul a 20 de oameni de ştiinţă din mai multe ţări. Pacienţi sunt opt oameni care au suferit leziuni majore ale coloanei vertebrale din cauza cărora şi-au pierdut complet orice simţ în partea inferioară a corpului. După aproape trei ani de ceea ce savanţii numesc „antrenament al creierului", bolnavii au reuşit performanţe incredibile.

Unul dintre pacienţi a fost antrenat să-şi imagineze că merge. Semnalele cerebrale au fost convertite în comenzi digitale transmise exoscheletului pe care îl purta. Şi nu doar că mergea cu acest dispozitiv, dar am reuşit să-i inducem senzaţia că nu exoscheletul îl mişcă, ci el este cel care mişcă exoscheletul. A fost ceva foarte realist”, a spus cercetătorul Miguel Nicolelis.

Cu ajutorul realităţii virtuale şi al unei căşti speciale, pacienţii au trăit sentimentul că se plimbă cu picioarele goale prin iarbă sau pe nisip. Sesiunile repetate au reuşit să recreeze ceea ce nicio operaţie chirurgicală n-ar fi putut, conexiunea între creier şi muşchi. Cercetătorii spun că nervii distruşi s-au refăcut puţin ceea ce le-a redat bolnavilor sensibilitatea şi chiar mobilitatea parţială.

Chiar dacă din punct de vedere medical toţi aceşti pacienţi au fost diagnosticaţi de mai multe ori pe parcursul a peste 10 ani drept paraplegici, nu se puteau mişca şi nu simţeau nimic, poate din punct de vedere anatomic trauma iniţială nu a distrus chiar toate fibrele coloanei vertebrale. Şi datorită programului creat de noi am reuşit să activăm coloana vertebrală prin intermediul creierului”, a explicat cercetătorul Miguel Nicolelis.

Niciunul dintre cei opt subiecţi ai experimentului nu se poate deplasa singur deocamdată, dar cel puţin nu mai sunt toţi imobilizaţi în scaunul cu rotile. Unii se deplasează cu ajutorul cârjelor, alţii chiar au reuşit să conducă maşini şi să se întoarcă la lucru. Evoluţia a fost diferită de la pacient la pacient, dar echipa de oameni de ştiinţă promite să continue cercetările.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...