România nu mai primeşte bani de la Uniunea Europeană pentru două programe de mediu. Plăţi de peste 500 de milioane de euro au fost întrerupte din cauza unor suspiciuni de corupţie. Banii urmau să fie folosiţi, în special, pentru prevenirea și diminuarea efectelor inundațiilor. Reporterii Digi24 au descoperit că multe dintre firmele care au câștigat contracte cu bani europeni destinați mediului au conexiuni în lumea politică. Unele dintre ele sunt verificate în dosarul DNA în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Embed:

 

Între 2007 şi 2013, România a avut la dispoziţie peste cinci miliarde de euro pentru programul de mediu. O altă sumă importantă se adăuga de la bugetul naţional, în funcţie de destinaţia lucrărilor. Banii urmau să fie cheltuiţi pentru apă uzată, deşeuri, termoficare, protecţia naturii, protecţia împotriva inundaţiilor şi asistenţă tehnică pentru implementare.

La sfârşitul anului trecut, un audit al Comisiei Europene constata nereguli cu privire la banii cheltuiţi pentru prevenirea inundaţiilor şi asistenţă tehnică. După încheierea auditului din ianuarie 2015, oficialii europeni au decis întreruperea plăţilor către România.

Verificările au continuat şi s-au extins în privinţa procedurilor de achiziţie şi derulării contractelor. Experţii aveau suspiciuni că banii au fost atribuiţi ilegal de unele autorităţi.

Topul primilor 20 de contractori din punct de vedere al sumelor de bani, obţinut de Digi24, arată legături cu lumea politică a firmelor câştigătoare de proiecte europene.

Asocierea compusă din Van Oord Dreging and Marine Contractors din Olanda și Societatea de Construcții în Transporturi București S.A. a obţinut cei mai mulţi bani - aproape 100 de milioane de euro. Consorţiul a fost responsabil de reabilitarea zonei sudice a litoralului românesc.

Societatea de Construcții în Transporturi București S.A. are sechestru pe o parte din acțiuni. Numele ei apare într-un dosar penal privind fapte de corupție.

O altă asociere, care a contractat aproape 40 de milioane de euro pentru asistenţă tehnică, este compusă din Telekom SA, Bull Romania SRL, Deloitte Audit SRL, Insoft Development&Consulting SRL şi Expert One Research SRL.

Expert One Research are sediul într-un parc industrial din București. Oficial, societatea are doi acționari în prezent. Ea a fost controlată, prin intermediul a două offshore-uri, de Bogdan Padiu, un fost asociat al deputatului Sebastian Ghiță, cercetat în prezent într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene pentru lucrări de canalizare în județul Prahova, alături de cumnatul premierului Victor Ponta.

Expert One Research SRL a implementat un proiect chiar pentru Autoritatea de Management a fondurilor europene pentru mediu, structura care trebuie să urmărească procesul de cheltuire a banilor.

Până acum trei luni, autoritatea a fost condusă de finul lui Sebastian Ghiţă, Ciprian Ghioc. Numele acestuia apare în dosarul în care este cercetat deputatul PSD, alături de cumnatul premierului Ponta, Iulian Herţanu.

Membrii grupului au primit sprijin pentru câștigarea lucrării [...] din partea deputaţilor Ghiţă Sebastian Aurelian şi Cosma Vlad Alexandru […] şi a altor persoane care au fost în măsură să ofere informaţii grupului infracţional [...] Ghioc Ciprian - director general al Autorității de Management POS Mediu [...], finul deputatului Ghiţă Sebastian”, arată procurorii.

Teamnet International S.A. este o altă firmă care a câştigat bani europeni pentru mediu.

Teamnet International a făcut parte, până în septembrie 2011, din grupul Asesoft, controlat tot de Sebastian Ghiță. Compania a câștigat un contract în vara aceluiași an alături de alte trei companii pentru realizarea de hărți de hazard și de risc la inundații în bazinul hidrografic Prut-Bârlad.

În baza hărților de hazard realizate de această asociere, au fost făcute lucrări de îndiguire în zona localității Podu Iloaiei, care să protejeze mii de oameni în caz de viitură. Întocmirea acestor documente a costat aproape șase milioane de euro.

„Nu doresc să vorbesc cu dumneavoastră pe înregistrare şi nici nu am vreo legătură cu vreun contract de la AM POS Mediu”, a spus Sebastian Ghiță.

În dosarul în care sunt cercetați Sebastian Ghiță, Iulian Herțanu, Vlad și Mircea Cosma, apare și societatea Romair Consulting SRL. Şi ea este în topul primilor 20 de contractori de proiecte de mediu. Administratorul acesteia, Gheorghe Boeru, a fost reţinut pe 10 iunie, pentru dare de mită, cumpărare de influeţă şi evaziune fiscală. Alături de ADASA SISTEMAS SA și OFEK AERIAL PHOTOGRAPHY Ltd. , Romair Consulting SRL a întocmit planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Dobrogea Litoral. Asocierea a primit pentru serviciile prestate aproape şase milioane de euro, din care aproape jumătate de la bugetul de stat.

Întreruperea plăţilor europene nu afectează afacerile suspecte. Ministerul Fondurilor Europene a transmis că „în ce priveşte întreruperile, avem un plan de acţiune, deja în desfăşurare, pentru fiecare program afectat de întreruperea de plăţi. Este important de menţionat că plăţile către beneficiari se fac în continuare, nu au fost şi nici nu vor fi oprite, sumele pentru aceştia fiind asigurate de la bugetul de stat”.

Printre firmele care au câştigat contracte din fondurile întrerupte de Uniunea Europeană se mai numără societăţi care apar în dosarele de trafic de influenţă în care a fost investigat fostul ministru al mediului, Lazslo Borbely, sau care au sponsorizat de-a lungul timpului Partidul Democrat Liberal.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!