estiVALUL Digi | Cetăţile Rădesei, canionul natural din Apuseni

Data publicării:
cetatile radesei

Circuitul Cetăţilor Rădesei începe din zona Padiş a Parcului Natural Apuseni. Se coboară pe poteci, printre copaci şi, într-un sfert de oră, se ajunge la izvorul care străbate grota.

Traseul până la peştera Cetăţile Rădesei nu este foarte dificil, însă până la intrarea în peşteră există o porţiune care trebuie străbătută cu ajutorul lanţurilor.

După prima porţiune dificilă, în faţă se deschide un portal grandios. Este intrarea în Cetăţile Rădesei, înaltă de 15 metri şi lată de şapte. Deschiderea decupează în stâncă un oval aproape perfect. Grota are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 metri, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat până la suprafaţă.

La ieşirea din peşteră se ajunge în cel mai spectaculos loc, Canionul Cetăţile Rădesei, iar deasupra se află cea mai mare fereastră din cele cinci ale peşterii. Prin aceste ferestre intră razele soarelui care încălzesc puţin atmosfera şi fac grota şi mai spectaculoasă. La ieşire, apele curg printr-un canion strâmt, apărut ca urmare a prăbuşirii tavanului peşterii.

Pentru a ajunge în zonă, se merge de la Oradea pe Drumul Naţional 76 spre Deva, la Sudrigiu se face dreapta şi se urmează indicatoarele spre Padiş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...