Cea mai frumoasă fată din lume la numai 8 ani. Cine este Kristina Pimenova - FOTO

Data publicării:
Kristina Pimenova 1

 

 

FOTO: Facebook

Născută în Moscova, în anul 2005, Kristina Pimenova şi-a câştigat deja renumele în lumea modei, fiind considerată, la numai opt ani, cel mai tânăr supermodel, conturile sale de pe Facebook sau Instagram fiind urmărite de milioane de oameni, scrie Daily Mail, potrivit Mediafax.

Kristina Pimenova a prezentat deja colecţii aparţinând unor case de modă precum Armani, Benetton, Fendi sau Roberto Cavalli, a apărut pe coperta revistei Vogue Bambini, iar pagina sa de Facebook are peste 2 milioane de like-uri.

Mama sa, Glikeriya Shirokova, un fost fotomodel rus, este cea care manageriază cele două pagini de pe reţelele de socializare şi, potrivit sursei citate, nu de puţine ori a fost acuzată că îşi exploatează copilul sau că fotografiile publicate cu Kristina sunt de "natură sexuală".

Multe dintre comentariile apărute la fotografiile postate fac referire la "picioarele lungi" ale fetiţei sau la alte părţi ale corpului şi chiar au existat cereri în căsătorie, deşi fata va împlini nouă ani abia la sfârşitul acestui an.

“Părinţii ca tine sunt motivul pentru care fetele au probleme atunci când cresc mari... de asemenea sunt atât de mulţi oameni care se uită la aceste fotografii din motive sexuale”, este unul dintre comentariile apărute pe contul fetei.

Ca răspuns la aceste critici, Glikeriya Shirokova a declarat pentru MailOnline: “Trebuie să gândeşti ca un pedofil ca să vezi ceva sexual în aceste poze, deci este momentul să mergi la doctor. Nu accept aceste acuzaţii". Femeia insistă că fotografiile sunt inocente, deşi în multe dintre acestea Kristina apare purtând fuste foarte scurte sau pantaloni foarte scurţi, scrie Daily Mail.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...