Peisaje de vis la canionul „Șapte scări” 

Data publicării:
sapte scari iarna

Pe stâncile printre care pârâul Şipoaia își face loc, firele de apă care vara formează mici cascade au îngheţat pe pereții de piatră, iar săgeţile de gheaţă ajung şi la patru metri lungime.

Traseul spre canion începe chiar din Drumul Naţional 1, aproape de intrarea în Braşov dinspre Predeal. Din dreptul fostei cabane Dâmbul Morii nu e de mers pe jos mai mult de un ceas. Un drum pe care împătimiţii peisajelor de iarnă sunt gata să îl ia la pas, cu trusa foto şi trepiedul în rucsac, chiar prin zăpadă de o jumătate de metru.

Este un canion prin care lumina pătrunde cu un anumit unghi, mai ales în perioada hibernală, e vorba de cum se reflectă în gheaţă şi care sunt contrastele pe care le dă în paralel, să spun aşa, cu pereţii mari, prin care s-a sculptat canionul”, explică Iulian Cozma, fotograf.

Canionul Şapte Scări se află în partea nord-vestică a masivului Piatra Mare. Are o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de nivel de 58. În canion, pârâul a format şapte cascade. Cea mai înaltă are aproape 15 metri înălţime, iar vuietul ei e atât de puternic, încât greu se înțelege om cu om. Pe timp de iarnă, traseul prin canion e foarte periculos, din cauza gheţii, dar pentru iubitorii aventurii extreme și fotografiei, experiența e cu atât mai frumoasă.

Parcurgerea canionului în condiţii de iarnă necesită experienţă şi echipament special de protecţie. Drumul este însă o adevărată răsplată pentru orice trecător.

Pe timpul verii, turiştii pot testa traseele de tiroliană ce trec pe deasupra potecii de acces spre canion. Cel mai lung dintre cele 21 de tronsoane are 273 de metri. Vara, accesul în canion costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii, iar pe traseele de tiroliană 50 de lei pentru adulţi şi 20 pentru copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...