Fostă poliţistă, cercetată penal 

Data publicării:
POLITISTA PENALA

Tânăra de 27 de ani a intrat în Poliție chiar de pe băncile liceului, în anul 2007. A fost încadrată la Serviciul Rutier. Toți agenții din Sibiu îi predau ei procesele verbale și sumele colectate peste zi, iar polițista avea sarcina să depună banii în Trezorerie. Conducerea Inspectoratului de Poliție a început un control financiar, în luna august.

"A fost numită o comisie de inventariere a chitanțelor amenzilor aplicate de către polițiștii Serviciului Rutier în perioada 2010-2015 și, în urma acestei inventarieri, s-a constatat că există suspiciunea rezonabilă de săvârșire a infracțiunilor de fals și uz de fals", spune Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu. 

Contabilii desemnați de IPJ să controleze actele și-au dat seama imediat că ceva nu e în regulă. În mijlocul anchetei fiscale, polițista s-a prezentat la un concurs organizat de ISU și a plecat din rândurile poliției sibiene.

"Ea a îndeplinit toate condițiile prevăzute în selecție și, în acest moment, începând cu 1 octombrie, este încadrată la structurile de suport ale Inspectoratului", spune Bianca Sabău, purtător de cuvânt ISU Sibiu. 

Ancheta internă a IPJ a descoperit o fraudă de proporții. În ultimii cinci ani, polițsta ar fi modificat "din pix" sumele încasate din amenzi și ar fi depus la Trezorerie sume mult mai mici decât cele încasate. Cazul a fost predat Parchetului de pe lângă tribunalul Sibiu.

Procurorii au cerut e expertiză contabilă, ca să afle suma exactă pe care polițista și-a însușit-o. Pentru că este vorba despre multe acte care au fost modificate de mână, este posibil ca, în cadrul anchetei, să fie nevoie și de o analiză grafologică.

Șoferii sibieni sunt indignați că banii plătiți ca amenzi rutiere au ajuns în buzunarul unei angajate a Serviciului Rutier.

"Dacă a luat bani din amenzi... nu-i a bună, dar... e, asta e. Fiecare știe ce... Nu e ok să iei bani", spune un șofer sibian.

"Să-i fie rușine! Foarte rău, dacă ei, care reprezintă legea, fac asemenea chestii urâte, ce să ne așteptăm la restul, care n-au nici pregătirea, nici poziția socială?", spune alt șofer.

Polițista este cercetată acum, în stare de libertate, pentru fals, uz de fals și abuz în serviciu.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Apare o nouă emisiune în România. Are premiera chiar luni, 17 iunie 2024
Digi FM
Julia Roberts, spectaculoasă la brațul lui Biden, la o strângere de fonduri la care au participat și Clooney...
Pro FM
Celine Dion, mereu cu gândul la copiii ei: "Dacă mor? Deja și-au pierdut tatăl". Și-a învățat gemenii cum să...
Film Now
Cât de tare îi seamănă tatălui său! Fiul de 20 de ani al lui Russell Crowe, pozat de unul singur în Australia...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Care perioade nu sunt considerate contributive la recalcularea pensiei? Ce bani pierd pensionarii?
Digi FM
Imagini adorabile cu prinţul Louis, faimos pentru reacţiile amuzante din timpul marilor evenimente regale
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Dwayne „The Rock” Johnson, greu de recunoscut în imaginile din viitorul său film. „Tu ești?”, au întrebat...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...