Zeci de sate fără curent, în Harghita

Data publicării:
CURENT HARGHITA

În satele Bucin şi Borzont fiecare localnic se descurcă cum poate. Aici există un dinam pus în mişcare de forţa apei. Depinde, însă, de debitul pârâului pe care se află, iar vara, când este secetă, oamenii nu au curent mai deloc.

"Avem frigider, dar nu ne ajnge curentul, nu avem destul şi se tot opreşte. Dacă vrem să îl folosim şi la altceva, curentul, nu ne ajunge... Dacă nu e destul de rece, se strică mancarea şi e păcat", povesteşte  Baricz Maria - localnică din satul Borzont.

În aceste sate sunt oameni care nu îşi permit să aibă frigidere sau maşini de spălat în casă, pentru că depind de generatoare de putere mică, ce abia le permit să ţină un bec aprins, câteva ore pe zi.

"Nu avem maşini electrice. Cu mâna spăl. Şi cum e, că văd că aveţi familie numeroasă... Mă ajută şi fata...E greu", spune o altă localnică.

Sătenii mai înstăriţi şi-au montat panouri solare pe acoperişuri. Nici această variantă nu se dovedeşte mereu eficientă, pentru că atunci când nu bate soarele, oamenii nu au curent suficient.

Primarul din localitate a încercat de multe ori să obţină bani pentru electrificarea zonei, însă fără rezultat. Culmea este că prin localitate trece o linie de înaltă tensiune, dar o staţie de transformare a curentului electric ar fi mult prea costisitoare.

Astfel, autorităţile s-au văzut nevoite să se gospodărească singure. Consiliul Judeţean cumpără cablul şi transformatoarele, iar autorităţile locale vor asigura mâna de lucru şi manopera lucrării.

"Am făcut până acum două proiecte de finanţare şi acum, în colaborare cu CJ Harghita, vom încerca să realizăm această investiţie şi cred că vom reuşi ca, până la sfârşitul anului, măcar satul Borzont să fie electrificat", spune Gall Szabolcs - primarul comunei Joseni.

"Începând din 2010 am tot aşteptat ca acele promisiuni care veneau de la Bucureşti să fie onorate. În fiecare an, de două, tri ori, trimiteam liste cu priorităţi şi aşteptam banii, dar nu au venit. Aşteptăm sprijinul Bucureştiului, pentru că şi aceşti oameni plătesc impozit, impozit care în mare parte ajunge la Bucureşti şi nu rămâne în localitate", declară Borboly Csaba - preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

În judeţul Harghita sunt 37 de localităţi parţial sau deloc electrificate. Asta după ce, prin eforturi proprii, Consiliul Judeţean a reuşit să aducă lumina în aproape 500 de gospodării din judeţ. Pentru planurile de electrificare anul acesta, însă, Consiliul Judeţean a putut aloca din buget doar 400.000 de euro, insuficienţi pentru a aduce energia electrică în satele care nu beneficiază de această utilitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri