Şoseaua de coastă, un vis posibil. Lucrările la primul tronson vor începe în vară

Data publicării:
sosea de coasta schita

La jumătatea lunii martie va fi demarată a treia procedură de licitaţie pentru firma care va începe lucrările. La prima licitaţie care a avut loc în februarie 2014 nu au existat ofertanţi, iar la a doua cei patru agenţi economici nu au fost eligibili.

Liviu Tramundana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Constanţa: "Conform legii până pe 31 decembrie trebuie terminate şi noi sperăm să se şi realizeze acest lucru."

Dacă lucrările nu vor fi terminate la timp, fondurile europene ar putea să fie pierdute. În aceste condiţii, reprezentanţii Primăriei nu exclud varianta finanţării din bugetul local.

Liviu Tramundana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Constanţa: "În cazul în care nu se va termina nu va fi lăsată de izbelişte, se vor acorda fonduri suplimentare din bugetul local."

Tronsonul de 2,6 km de şosea vor costa 10 milioane de euro dintre care 98% vor fi bani europeni şi restul bani de la bugetul local. Şoseaua de coastă va avea, porivit proiectului, două benzi şi o lungime de 11 km. Dacă va fi terminată, aceasta va lega centrul oraşului Constanţa de staţiunea Mamaia.

reporter: Annabelle Borş

imagine: Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...