Angajații Oltchim au reluat protestele

Data publicării:
021213 OLTCHIM

S-au reluat protestele la Oltchim. Zece angajaţi au intrat în greva foamei, disperaţi că nu şi-au primit salariile în ultimele trei luni. Cer premierului să vină la Râmnicu Vâlcea şi să încerce să găsească o soluţie. Zeci de oameni au ieşit în această dimineaţă în curtea combinatului şi i-au cerut explicaţii liderului de sindicat pentru situaţia de acum. Negocierile de astăzi au eşuat, aşa că angajaţii ameninţă cu proteste şi mâine.  

Aproape 60 de angajaţi s-au adunat de la prima oră în faţa combinatului Oltchim. S-au năpustit asupra maşinii liderului de sindicat şi nu l-au lăsat să intre în clădirea de birouri.

Muncitorii susţin că nu şi-au mai primit salariile de trei luni, iar din acest motiv au reluat protestele. Zece angajaţi au intrat în greva foamei şi spun că nu vor renunţa la această măsură extremă până când Victor Ponta nu va veni să vorbească cu ei.

„De un an de zile de când la ordin politic s-a oprit această societate, ne zbatem în mocirlă. Vrem să îi arătăm noi realitatea domnului prim-ministru”, spune angajat.

„Nu ne-am primit salariile, nu mai avem bani de naveta. Vine Craciunul, copiii aşteaptă banii”, a spus un bărbat.

Între timp, liderul de sindicat a reuşit să îi convingă pe muncitori să intre la discuţii cu reprezentanţii conducerii combinatului. Acestea au fost însă fără rezultat, iar cei zece angajati au anunţat că vor continua protestele.

Conducerea combinatului a declarat că nu are bani de salarii momentan, pentru că Oltchim este pe pierdere. Le pot oferi angajatilor doar bonurile de masă în valoare de 100 de lei.

„Dânşii au avut trei revendicări majore, ca să zic aşa, plata salariilor restante acumulate în decursul anului 2013, o problemă care momentan nu poate fi rezolvată. Nu poate fi rezolvată, pentru că nu există un capital de lucru suficient care să producă un anumit profit din care eu să încep să asigur salariile restante”, a spus Marius Pârvu, directorul Oltchim.

Oltchim a intrat în insolvenţă în luna ianuarie a acestui an, după o încercare de privatizare eşuată. Combinatul funcţionează acum la un sfert din capacitate. O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele putând fi depuse până pe 17 ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri