Cavalerii Vinului s-au reunit la Iași

Data publicării:
cavalerii vinului

Peste 50 de membri ai Ordinului Cavalerii Vinului, veniţi din toată ţara dar şi din Austria, au participat la Iaşi la ritualul de primire a 9 noi membri. În plus, doi dintre cei care sunt deja cavaleri au urcat astăzi pe scara ierarhică a Ordinului.

„Rolul principal al asociaţiei noastre este păstrarea tradiţiilor culturale în domeniul vinului, participarea la sărbători, festivaluri ale vinului, încurajarea turismului viticol şi, de ce nu, o socializare pe lângă un pahar de vin”, a declarat Anghel Mihai Petre, şef al Legatului Iaşi. 

„Încercăm să readucem vechile obiceiuri în ale degustării vinurilor pentru a asocia cât mai bine un pahar de vin cu un preoarat deosebit ca să îl completăm”, a spus Gigi Fedeleş, membru al Ordinului Cavalerii Vinului.

Într-o atmosfera solemnă, noii membri au primit însemnele Ordinului şi au ascultat apoi imnul Ordinului Cavalerilor Vinului.

Ordinul Cavalerii Vinului funcţionează în 27 de ţări şi numără peste 5.000 de membri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri