Chirurgie pentru copii cu instrumentar ruginit 

Data publicării:
suruburi larg

Trusa cu instrumente vechi și care au început să ruginească este singura pe care medicii ortopezi de la Spitalul Sfânta Maria sunt nevoiți să o folosească în tratarea copiilor cu fracturi deschise sau cu infirmități care necesită alungirea oaselor. Fixatoarele pentru picioare trebuie purtate cel puţin 6 luni pentru a avea rezultate.

Și cum echipamentele sunt puține, lista de aşteptare creşte, anual fiind înregistrate 10-15 cazuri noi.

„Încercăm să programăm bolnavii care sunt cronici şi în acelaşi timp să păstrăm anumite componente pentru eventuale urgenţe. Sunt situaţii în care, nefiind o urgenţă, putem să reprogramăm bolnavii pentru peste o lună, două, trei, în aşa fel încât să nu aibă de suferit," a explicat Dan Apostol, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică.


Situația îi nemulțumește atât pe medici cât și pe părinții micilor pacienți al căror chin se prelungește.

O trusă nouă ar fi suficientă pentru a putea rezolva cu succes toate cazurile, spun medicii. Costă însă 11 mii de euro, iar conducerea spitalului mărturiseşte că nu-și permite aceasta sumă din bugetul pe acest an.

Vom găsi soluţii de colaborare cu firme de profil care să ne ofere truse complete de tije şi plăci, şuruburi şi ce mai trebuie în ortopedie pentru a se asigura urgenţele, iar noi urmând să achităm strict ce folosim din acea trusă," a spus Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii ''Sfânta Maria'' Iaşi.

Procedura care tratează infirmități ale membrelor prin alungirea oaselor se practică la Iaşi din anul 2000 și de ea au beneficiat până în prezent 150 de copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...