Note rușinos de mici la concursul pentru asistenți

Data publicării:
asistenti 20medicali 20cu 20note 20mediocre-50033

La spitalul "Sf. Spiridon" din Iași ajung într-un an peste 80 de mii de pacienți din toate județele Moldovei. Așa că este nevoie mare de personal, mai ales că în ultima vreme, medicii și asistenții cu experiență mare pleaca in strainatate, unde primesc salarii și de 10 ori mai mari. Din păcate, greu se pot ocupa locurile libere. Notele de la examen au fost rușinos de mici deși subiectele, au spus-o chiar candidații, nu au fost grele.

Conducerea spitalului se declară dezamagită și de notele mici de la concurs și de nonșalanța cu care unele asistente au recunoscut că nu au experiență, pentru că până acum au preferat să facă altă meserie decât cea pentru care s-au pregătit.

Directorii şcolilor sanitare recunosc ca există și profesori care nu pun mare preț pe partea practică a pregătirii viitorilor asistenți. Aceștia s-au ales cu lefurile reduse.

La polul opus, asistentii explica simplu - nu sunt foarte motivati in primul rand din cauza salariului. Imediat dupa ce ies de pe bancile scolii, primesc o leafa de 750 de lei pe lună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri