Proteste pe versuri de colinde împotriva proiectului Roşia Montană şi a exploatării gazelor de şist

Data publicării:
protest rosia1

În a treia duminică din luna colindelor, peste 70 de persoane au protestat în Piaţa Unirii din Oradea faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Ei şi-au exprimat opoziţia şi faţă de prospecţiunile pentru hidrocarburi anunţate în mai multe zone ale României, inclusiv în perimetrul Felix.

Mircea Talpoş, organizatorul protestului: "Suntem mai mulţi care nu vrem o asemenea dezvoltare a ţării, doar că suntem mai puţini cei care ies. Suntem vocea lor, suntem vocea mai multor români, suntem vocea românilor care vor o naţiune puternică."

Protestatarii spun că exploatarea gazelor naturale în zona Băilor Felix va dăuna zăcămintelor de apă termală, care dau viaţă staţiunilor de lângă Oradea.

"Trebuie să transmitem mesajul nostru către bihoreni, să nu îşi dea acordul pentru ca utilajele de prospecţiuni să intre pe terenul lor", spune Orlando Balaj, organizator al acţiunii.

"E o stupizenie! Într-o zonă turistică să te apuci să topeşti solul, să otrăveşti apele termale care au asigurat supravieţuirea unor specii endemice de mii de ani, vii şi distrugi totul, pentru ce?"

Primăria comunei Sânmartin, cea care administrează cele două staţiuni, va organiza un referendum local în 26 ianuarie pentru a împiedica începerea prospecţiunilor în zonă. Asta dacă demersul nu va fi blocat de prefectul
Claudiu Pop, care a declarat vineri că această consultare a populaţiei este neconstituţionalã.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Monica Pop
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri