Bătăile inimii, de pe telefon, în registrul medicului. Aplicația a fost creată de câțiva tineri din Timișoara

Data publicării:
aplicatie

”Mergem pe butonul de plus, punem degetul pe camera din spate și pe blitz. Pot să testez și eu? Hai să vedem unde trebuie să pun degetul? Pe camera din spate și pe bliț, nu apăsa foarte tare pentru că o să îți oprești sângele. Your puls is 93” - Sergiu Vlad e student la Politehnică în anul întâi și recunoaște că mama lui, care este medic, l-a inspirat să pună la punct, alături câțiva prieteni, aplicația. După ce pulsul și bătăile inimii sunt măsurate de pe telefonul mobil, datele ajung direct în cabinetul medicului.

”Să le facem viața mai ușoară oamenilor bolnavi cu inima pentru că e mult mai simplu ca un doctor să te monitorizeze de la distanță și tu să fii în confortul casei tale și totuși să fie măsurătorile la fel de precise ca și cum […] ar fi cu stetoscopul pe tine”, precizează Sergiu Vlad, dezvoltator aplicație.

Fiecare pacient își va putea face un cont, iar medicii îl vor putea monitoriza astfel permanent. Aplicația arată și evoluția ritmului cardiac pe diferite perioade de timp. Totul e posibil datorită obiectivului de la aparatul foto care identifică vasele de sânge.

”Aplicăm niște filtre de roșu pe imagine după care ne putem da seama de puls”, explică Viorel Baicu, dezvoltator al aplicației.

”Integrarea asta cu platforma îi dă posibilitatea în timp să urmărească ce se întâmplă cu evoluția pacientului. Se pot preveni anumite probleme după un tratament”, adaugă Răzvan Pacaznoi, dezvoltator al aplicației.

Medicii recunosc și ei utilitatea aplicației creată de tinerii din Timișoara. ”E o idee nouă, cred că o să fie bună, vor putea apela la ea pacienții care știu să lucreze cu telefonul mobil cu transmiterea datelor, dar cred că e o idee bună”, ne-a declarat Camelia Lombrea, medic de familie.

Aplicația va fi gata în apoximativ trei luni și va putea fi accesată gratuit.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri