Blocaţi pe o insulă, salvaţi de pompieri. Trei copii şi un adult au rămas în mijlocul râului Strei

Data publicării:
salvati

Incidentul s-a petrecut marţi seară în zona localităţii Petreni. Bărbatul de 39 de ani venise la plajă împreună cu soţia, cu cei doi copii şi cu o nepoţică. Apa era mică, iar copiii şi bărbatul se răcoreau în Strei. Dintr-o dată, apa a venit cu putere, nivelul râului a crescut mult, iar bărbatul a mai apucat doar să îi ducă pe copii pe o mică insulă.

- Dar cum s-a întâmplat? Eraţi la plajă şi a crescut apa? ”Da, eram la plajă”, - Copiii s-au speriat? ”Nu”. ”Eu am încercat să trec cu unul, când am văzut că vine (apa- n.r.) mare, m-am întors înapoi”.

Pompierii au fost cei care i-au dus la mal. Prima dată pe cei trei copii, două fetiţe şi un băiat cu vârste cuprinse între patru şi șapte ani, apoi pe bărbat. Pompierii nu au putut interveni nici cu barca pneumatică şi nici cu frânghiile, din cauza curenţilor puternici ai Streiului.

”Am ales o altă soluţie pentru a ne uşura munca, fiind în măsură să-i ducem pe celălalt mal în siguranţă. Deci, practic, i-am transportat pe braţe, fiind aduşi în siguranţă la mal”, spune căpitanul George Cozariuc, şeful Detaşamentului de Pompieri Deva.

Nu este prima data când în zonele de agrement de pe râul Strei apar asemenea incidente. Totul porneşte de la barajul din amonte, care este deschis fără ca turiştii să fie informaţi înainte.

”Eram pe mal şi dintr-o dată o crescut”, - Dar aici nu se anunţă când se dă drumul la baraj? Nu e la aceeaşi oră? ”Păi nu ne-a anunţat nimeni, nu am ştiut, e prima data când venim aici”, precizează mama copiilor blocaţi pe insulă.

Nici bărbatul şi nici cei trei copii nu au avut nevoie de intervenţia medicilor. Ei nu au fost transportaţi la spital și au fost lăsaţi, cu toţii, să plece acasă.

Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...