Iarnă blândă, facturi mari la încălzire. Mulți dintre timișoreni se simt înșelaţi

Data publicării:
factura prima

Mulți dintre timișoreni se simt înșelaţi. Au stat cu geamurile deschise în decembrie, iar acum factura îi arde la buzunare. De vină este societatea de termoficare, spun ei, care a furnizat, în zile cu maxime de 10 sau chiar 15 grade Celsius, la fel de multă caldură ca într-o perioadă geroasă: „Am stat cu geamurile rabatate că era prea cald în casă", „Cred că ne păcălesc tare ăştia",„N-a fost mai frig în decembrie decât în noiembrie şi totuşi factura este mult mai mare".

Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara susţine că factura pentru decembrie 2013 este chiar şi cu 27% mai mare, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior.

Petru Olariu, preşedintele FALT, ne precizează: „În decembrie 2012 a fost frig. În decembrie 2013 nu a fost prea frig, a fost destul de cald, aţi văzut, au ajuns temperaturi până şi la 16 grade. Ei dau o anumită temperatură ca să mulţumească şi pe cel care e mai friguros. Și atunci, oamenii, când le e prea cald, deschid geamul".

Reprezentanţii societăţii de termoficare spun că alta este explicaţia pentru facturile mari. La finalul lui 2013 s-a schimbat perioada de facturare şi, din această cauză, sumele au crescut.

„În 2012 a fost perioada de facturare aferentă lunii decembrie între 15 noiembrie şi 15 decembrie, în 2013 a fost între 24 noiembrie şi 24 decembrie. Automat se vede că, în anul 2013, au fost mai multe zile friguroase în acestă perioadă de facturare", spune Petrică Pampu, directorul societății de termoficare Colterm.

Oricum, susţin reprezentanţii furnizorului de agent termic, locatarii au posibilitatea de a controla consumul de căldură, cu ajutorul repartitoarelor sau termostatelor pe care şi le pot instala la calorifere.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrişcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri