Lotul 1 al tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, gata de inaugurare... cu lipsuri

Data publicării:
autostrada prima

Conform constructorilor, în acest moment, lucrările pe pe autostrada Lugoj-Deva, lucrările sunt terminate. În ultimele zile, s-au trasat liniile de demarcație pe asfalt şi s-au montat stâlpii de iluminat. Atât pe un sens de mers, cât şi pe celălalt, cele două parcări şi cele două toalete sunt pregătite de inaugurare. Toaletele însă nu pot fi încă date in folosinţă, întrucât până în acest moment nu există alimentare la curentul electric. Din doi în doi kilometri, pe autostradă, au fost amenajate puncte SOS. Lipsesc, însă, telefoanele care pot fi folosite în cazuri de urgenţă. Nu sunt montate, până când nu se dă drumul la trafic, pentru că există riscul să... dispară.

Conform constructorului, în câteva zile, tronsonul de mare viteză va fi deschis circulaţiei. ”Acum, autostrada poate fi inaugurată. Aşteptăm receţia finală. După cum mi s-a comunicat, se pare că săptămâna viitoare va fi realizată recepţia”, ne-a comunicat Adriano Scatena, din partea firmei constructoare.

În continuare, şoferii care vin dinspre Timişoara nu au acces spre şoseaua rapidă. Trebuie să facă un ocol de câţiva kilometri, prin localitatea Ţipari. Conducerea Consiliului Judeţean dă însă asigurări că se vor găsi fonduri pentru crearea unei legături între drumul european şi autostradă.

reporter: Adina Iriza
operator: Geroge Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...