Medicii acuzați de luare de mită și-au petrecut noaptea în arest. Ar fi eliberat certificate de handicap unor persoane sănătoase

Data publicării:
medici-1

Medicul Ioan Ungur, care este şi președintele Comisiei de Pensionare din Caransebeș, cerea sume cuprinse între 50 de lei și 100 de euro, spun anchetatorii, bani pentru care ar fi eliberat certificate de invaliditate unor persoane perfect sănătoase.

Acuzat de luare de mită este şi Ioan Cenda, medic în Moldova Nouă. Cercetările îl vizează și pe medicul reșițean Sebastian Telbis. Cei doi vor fi duşi astăzi la tribunal cu propunere de arestare preventivă. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au percheziţionat cabinetul şi domiciliul unuia dintre medici, de unde au plecat cu mai mulți saci cu documente. La acțiune au participat și ofițeri de la Serviciul Român de Informații.

UPDATE. În urma perchezițiilor, procurorii au găsit în locuința inculpatului Sebastian Telbis peste 100.000 de euro, 480 de lire sterline, 4.000 de dolari și peste 50.000 de lei. De asemenea, au mai fost descoperite două carnete de economii cu un sold de aproape 180.000 de lei, emise de o bancă din Austria.

Și în locuințele, dar și cabinetele medicale ale celorlalți doi suspecți au fost găsite mai multe documente care vor fi probe importante în aceste dosar.

Cei trei suspecți de luare de mită au fost prezentați magistraților din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Unul dintre medici, Sebastian Telbis, este suspectat că ar fi primit în repetate rânduri bani și alte foloase materiale de la 132 de pacienți, pentru eliberarea sau prelungirea unor decizii de pensionare pentru grad de invaliditate. De asemenea, Ioan Cenda este suspectat că ar fi săvârșit opt infracțiuni de mită, iar Ioan Ungur, care este și președintele Comisiei de Pensionare din Caransebeș, 16 astfel de infracțiuni. Procurorii susțin că ambii primeau bani de la pacienți pentru încadrarea în grad de invaliditate.

Reporter: Adina Iriza
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri