Robu promite redeschiderea circulației între sudul și nordul Timișoarei, peste podul Michelangelo. Cel târziu la 15 noiembrie

Data publicării:
pod michelangelo



De ce ne este extrem de greu în trafic? ”Pe de o parte, oraşul nostru a rămas încremenit în infrastructura devenită total depaşită ce i-a fost creată cu circa jumătate de secol în urmă, iar pe de altă parte, faptului că derulăm în tot oraşul lucrări de modernizare şi reabilitare menite să schimbe în bine starea de fapt actuală. Sunt, la ora actuală, peste 50 de şantiere în oraşul nostru, stimaţi timişoreni, şi vă asigur că pe toate se lucrează. De altfel, cu mine ca Primar, toate lucrările au fost finalizate în termen sau chiar mai devreme - vezi, spre exemplu, intersecţia Bălcescu”, anunță Robu.

Însă ”ne este atât de greu acum, în primul rând, pentru că principala intersecţie a oraşului, intersecţia Michelangelo, cu podul aferent, este inchisă”.

Primarul Timișoarei susține că ”lucrările la subpasajul pe care-l realizăm în zonă merg foarte bine”, iar ceea ce trebuia să se întâmple în primăvară va avea loc peste circa o lună: se redeschide circulația pe podul Michelangelo, ceea ce va duce la descongestionarea traficului pe Bd. Independenţei - Piaţa Bălcescu - Bd. Mihai Viteazu - Bd. 20 Decembrie 1989, acolo unde foarte dificil să circuli la anumite ore.

Tot primarul voia în 15 august ca, la sfârșitul lunii septembrie să se circule peste pod, însă tot el preciza: ”Nu aș vrea să se considere o mare nerealizare dacă acest lucru nu va fi posibil. Pot apărea probleme din cauza vremii”. 

CITEȘTE ȘI:  Robu, în inspecție pe șantierele Timișoarei. La Michelangelo: lucrările sunt în grafic, sunt un exemplu de bună practică!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...