Viitorul Inspectorat Școlar Regional, nu la Timișoara, ci la... Deva?

Data publicării:
inspectorat scolar



La Timișoara, contractul de închiriere al clădirii de pe C.D. Loga expiră în luna noiembrie. Autoritățile centrale au în vedere, când vor să facă această mutare, că Timișul este pe ultimul loc în regiune în ceea ce privește spațiile proprii, iar zeci de școli, inclusiv inspectoratul, funcționează în spații retrocedate.

În aceste condiții, există posibilitatea ca județul Hunedoara, mai precis orașul Deva, să fie gazda viitorului inspectorat regional.

UPDATE. Marin Popescu, consilier județean CJ Timiș și fost inspector școlar județean ISJ Timiș, ne-a confirmat această informație. Actulul șef al ISJ Timiș, Cornel Petroman, susține însă că a primit asigurări că sediul nu se va muta în Hunedoara

”Din sursele mele, neoficiale, discuțiile se îndreptă în zona mutării inspectoratului in județul Hunedoara pentru că infrastructura de acolo este capabilă să susțină o astfel de instituție, în perspectiva faptului că acolo există loc pentru Casa Corpului Didactic, pentru Inspectoratele școlare, săli de conferințe și spații de cazare acolo.

Dacă nu suntem atenți la acest moment, cu siguranță așa se va întâmpla, dacă nu s-a și întâmplat deja, dacă nu s-au discutat deja aceste chestiuni urmând ca ele să fie făcute publice și să fim puși în fața faptului împlinit.

Trag un semnal de alarmă: autoritățile locale și județene trebuie să se bată pentru educație!

Reacția inspectorului școlar general Cornel Petroman: ”Până acum, din ce știu eu, nu se pune problema mutării sediului în județul Hunedoara. Am primit asigurări că nu se va muta”. 

Și președintele CJT Titu Bojin a punctat: ”Se poartă discuții legate de instituțiile descentralizate la nivelul fiecărei regiuni. Eu mi-aș dori ca toate instuțiile să rămână la nivelul județului Timiș, (...) a trebuit să acceptăm că vor exista instituții care se vor regăsi la nivelul regiunii”.  

CITEȘTE ȘI: E oficial! Viitoarea Direcție Regională a Finanțelor Publice la Timișoara, cuprinsă într-o Hotărâre de Guvern 

Reporter: Sorina Covlea
Editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...