Sari la conținut

Destinaţii ascunse din Ardeal

Poposim întâi la Colibiţa, la doar 40 de kilometri distanţă de Bistriţa, unde lacul de acumulare de aici a devenit un rai al turiştilor. Investitorii din zonă au simţit mirosul unei afaceri de succes, aşa că la câţiva ani de la finalizarea barajului au început să creeze locuri de cazare. Acum, întreg lacul este înconjurat de pensiuni care se întrec în privelişti şi facilităţi.

Ne întoarcem apoi mai aproape de Cluj-Napoca, pe Valea Ierii. Aria protejată de aici ascunde păduri virgine şi specii de plante şi animale rare în România. Aici turiştii nu sunt la fel de norocoşi, pentru că drumul de acces este destul de stricat. Însă frumuseţea naturii, aerul curat şi puternic ozonat şi priveliştea văzută de pe dealurile dimprejur îi atrage pe aceştia ca un magnet. Iar singura scăpare a zonei din uitare este încurajarea turismului.

De ce să ne petrecem weekendul sau vacanţa în una din cele două destinaţii? Pentru că miroase cu adevărat a aer curat. Pentru că verdeaţa e cu adevărat verde, iar sunetul tălăngilor te face să uiţi de claxoanele maşinilor din oraş.