Sari la conținut

Business Club - 12 septembrie 2014

12 septembrie 2014. Ruşii au redus cu 5% livrările de gaz către România, iar mâine reducerea va fi şi mai mare, anunţă Departamentul pentru Energie. Gazprom nu a invocat niciun motiv oficial pentru această diminuare a cantităţilor. Însă semnalul pe care vrea să îl transmită este cât se poate de clar. Mai ales că România nu este singura ţară care a simţit în ultimele zile o reducere a presiunii în gazoducte.

Lucrările de la metroul din Drumul Taberei vor fi mai scumpe cu 12 milioane de euro. Cei de la Metrorex spun că au fost strânşi cu uşa de consorţiul condus de Astaldi care a îngheţat lucrările ca să primească mai mulţi bani. Iar orice întârziere creşte riscul ca România să piardă finanţarea europeană de 400 de milioane de euro pentru acest proiect.

România a ajuns la cel mai redus număr de pensionari din ultimii 18 ani. Sunt cu un milion mai puţini decât în urmă cu un deceniu, când erau cei mai mulţi. Teoretic, ar fi trebuit să scadă şi povara pe sistemul public de pensii. Dar s-a întâmplat exact invers. Paradoxal, sau nu, sistemul de pensii o duce mai rău ca oricând.