Sari la conținut

Business Club - 16 mai 2014

16 mai 2014. Vladimir Putin ştie cum poate fi subjugat Estul Europei. Dar România, cu dependenţa ei energetică faţă de Gazprom poate face faţă presiunilor Rusiei. O spune un analist al agenţiei Stratfor. România poate deveni complet independentă de gazele ruseşti în momentul în care americanii de al Exxon vor exploata zăcămintele din Marea Neagră. Însă această independenţă ar putea fi scumpă.

Nelu Iordache, patronul de la Romstrade, va fi judecat pentru corupţie după lucrările de modernizare pe Transalpina. Ar fi prejudiciat statul cu aproape cinci milioane de euro prin decontarea unor lucrări fictive. Ca să poată lua aceşti bani, Iordache a trebuit să îşi convingă un subaltern să falsifice documentele companiei.

Nemţii sunt cel mai sărac popor dintr-o ţară bogată. Prăpastia dintre bogaţii şi săracii din Germania este mai mare ca niciodată şi continuă să se adâncească. În vreme ce averea bogaţilor a crescut neîncetat în ultimii 20 de ani, averea săracilor a rămas pe loc sau chiar a scăzut. Acesta este unul dintre motivele pentru care Germania luptă pentru o inflaţie cât mai mică.