Sari la conținut

Business Club - 18 februarie 2015

18 februarie 2015. Guvernul a anunţat astăzi modificări multe şi importante ale codului fiscal. Iar unele propuneri sunt de-a dreptul curajoase. Măsurile din noul cod fiscal ar urma să le lase mai mulţi bani la dispoziţie consumatorilor şi companiilor. Sunt însă măsuri de relaxare fiscală pe care statul va trebui să le acopere cumva.

Şefa unei secţii din CFR este acuzată de procurorii DNA că a luat mită de la patronii companiei feroviare private Regiotrans pe care i-a ajutat să câştige licitaţia pentru închirierea mai multor căi ferate. Acest dosar scoate la iveală modul în care companiile feroviare private primesc ajutoare de la stat ca să transporte călători pe liniile pe care le controlează tot ele.

Vladimir Putin a vizitat Budapesta şi le-a făcut un cadou ungurilor. Un nou contract cu Gazprom. Ungaria va primi tratament preferenţial la achiziţia de gaz rusesc şi va fi unul dintre puţinii clienţi ai Gazprom care vor plăti doar ce consumă. Nimic în plus. După această întâlnire, premierul de la Budapesta, Viktor Orban a exclamat că relaţia bună cu Rusia îi aduce Ungariei securitate energetică.