Sari la conținut

Japonia face o demonstrație de forță

19 august 2014. Armata japoneză a efectuat exerciţii militare de amploare la poalele muntelui Fuji. După Cel de-al Doilea Război Mondial japonezii s-au bazat pe prietenia cu americanii când a venit vorba de apărare.

Acum vor să demonstreze că au o armată redutabilă şi că pot lupta singuri la nevoie. Asta chiar dacă alianţa cu America rămâne la fel de strânsă. Această demonstraţie de forţă a Japoniei vine pe fondul relaţiilor tot mai tensionate cu regimul comunist de la Beijing ale cărui pretenţii teritoriale sunt din ce în ce mai agresive. 

60 de elicoptere de atac, 80 de tancuri și sute de soldați au participat la cele mai ample manevre militare de anul acesta făcute de armata niponă. La exercițiu au asistat și câteva mii de spectatori, care au fost încântați de demonstrația de forță.

Japonia și-ar putea schimba strategia militară. În prezent, potrivit Constituției, forțele militare nipone pot acționa doar pentru apărarea Arhipelagului. Guvernul de la Tokyo a sugerat însă că Japonia ar putea recurge la atacuri preventive în cazul unei agresiuni străine. În acest sens, chiar și premierul Shinzo Abe a declarat că ar putea fi modificată Constituția, care limitează acțiunile armatei japoneze.