Sari la conținut

Cinema News (1) - 30 martie 2014

30 martie 2014. „About Last Night" sau „Spune-mi ce ai făcut astă noapte” este o comedie romantică despre întâlniri, despărţiri şi modul în care ne complicăm viaţa sentimentală! Producţia urmărește două cupluri care se ceartă, se împacă şi se ceartă iar.

Săptămâna trecută am fost pe covorul roşu, la Londra, acolo unde a avut loc lansarea noului film cu supereroi „Captain America: The Winter Soldier”. Producţia a avut un buget de 170 de milioane de dolari! Scarlett Johansson, Chris Evans şi actorul de origine română Sebastian Stan sunt protagoniştii acestei pelicule, una dintre cele mai așteptate din acest an. 

Premiile Gopo 2014 au adunat laolaltă zeci de regizori, actori, producători şi specialişti români din lumea filmului care şi-au etalat cele mai pretenţioase ţinute, au defilat pe covorul roşu şi s-au simţit răsfăţaţi. Pe unii dintre ei nu i-am văzut niciodată îmbrăcaţi aşa - la filmări nu prea se poartă rochiile de gală!

Primăvara asta, ridicaţi pânzele şi porniţi către aventură! Noi am acceptat provocarea şi ne-am aventurat să vedem filmul „Tinkerbell and The Pirate Fairy”, sau „Clopoţica şi Zâna Pirat”, din mijlocul unei săli pline de copii! A meritat! Puştii ştiu să se distreze la o animaţie şi să fie alături de personaje!

Vă invităm într-o... vacanţă la Roma! Nu, nu este vorba despre filmul cu acest titlu în care a jucat Audrey Hepburn, ci despre „La Grande Bellezza” sau „Marea frumuseţe”, o producţie italiană regizată de Paolo Sorrentino. 

Un film controversat, care a fost deja interzis în peste zece ţări, chiar înainte de a fi lansat! O producţie cu buget uriaş, care a reuşit să-şi găsească duşmani printre creştini şi musulmani, deopotrivă. „Noe”, cel mai recent film creat de Darren Aronofsky, a intrat pe ecrane şi a adus cu sine un potop de reacţii.

„Vine o vreme când iei cu tine tot ce ai făcut până în acel moment şi pleci să le arăţi şi altora cine eşti”. Astfel a gândit echipa care a pornit, acum doi ani, festivalul de film documentar românesc DocuArt - aşa că şi-au luat filmele la pachet şi au plecat în caravană. Primul popas a fost la Braşov, pe 1 martie.

Un băieţel este crescut de gorile în junglă, după ce părinţii lui mor. Aţi mai auzit această poveste? Este vorba despre Tarzan, subiectul a zeci de filme. Personajul revine pe marile ecrane într-o producţie animată 3D. 

Bucharest International Film Festival a ajuns la a zecea ediție! Cu această ocazie, oferta de filme în premieră este mai mare decât în alți ani. Cu mici excepții, titlurile propuse nu au distribuitor în România și nu ajung să ruleze în cinematografe! Deschiderea festivalului a avut loc miercuri, la Cinema Studio, acolo unde a fost proiectat în avanpremiera „La Grande Bellezza”, câștigătorul Oscarului 2014 pentru cel mai bun film străin!