Sari la conținut

Digicult - 8 noiembrie 2014

8 noiembrie 2014. Fiecare oraș european are o arhitectură care îl defineşte: nu-ți poți imagina Praga fără clădirile art nouveau, Parisul fără catedralele gotice sau Barcelona fără minunile lui Gaudí. Înainte de instaurarea comunismului, şi Bucureştiul se putea lăuda cu un patrimoniu arhitectural aparte. Din nefericire, blocurile muncitoreşti şi clădirile staliniste au înlocuit ce aveam mai valoros. 

Există un timp al speranței și o vreme a deznădejdii? Cine decide până la ce vârstă meritam să fim importanți, utili, iubiți? Bătrânețea poate fi privită și altfel decât ca o povară. Dacă întâlnești oamenii potriviți, poți exersa optimismul și, de ce nu, poți învăța ceva ce n-ai făcut toată viața. De pildă, să joci în spectacole de teatru. Să dansezi. Și să te simți, din nou... tânăr.

De jumătate de secol, pictorul Ștefan Câlția imaginează universuri vegetale, creaturi de basm și povești fără cuvinte, dar pline de culoare. Unul dintre cei mai importanți artiști contemporani iese rar „în lume” și doar atunci când are ceva de spus. Zilele acestea, timișorenii - și nu numai ei - pot vizita o expoziție retrospectivă Ștefan Câlția cu multe surprize.

Blocuri cu privilegii pentru activiştii de partid şi cutii de chibrituri pentru oamenii muncii. Cum s-a construit cartierul Floreasca, imagini document, povestea unei epoci, săptămâna viitoare, la „DIGICULT”, într-un nou episod „555.Bucureştiul meu”.