Sari la conținut
News Alert

La Volan - HR-V, un SUV compact de la Honda

5 octombrie 2014. SUV-ul compact HR-V, va împărți platforma tehnică cu noul monovolum Honda Jazz, care va fi lansat tot anul viitor. Pentru început, fratele mai mic al Hondei CR-V va fi echipat cu un motor pe benzină de 1,5 litri care dezvoltă 130 de cai putere, sau cu un diesel de 1,6 litri și 120 de cai.

Ambele motorizări sunt cuplate la o cutie de viteze manuală cu șase trepte, sau, în cazul celui pe benzină și la una semiautomată. Constructorul japonez a preferat să nu dezvăluie la Paris și interiorul, dar a dat asigurări că va fi unul funcțional, spațios, în care bancheta din spate va putea fi configurată pentru a putea spori confortul pasagerilor, sau, după caz, pentru a beneficia de un spațiu mai mare pentru bagaje. De altfel, pentru a obține o ergonomie sporită a habitaclului, inginerii de la Honda au plasat rezervorul sub locurile din față, central. Honda HR-V va concura pe Bătrânul Continent cu alte modele compacte precum Nissan Juke, Fiat 500X, Mini Countryman sau Subaru XV Crosstrek.

Pentru Statele Unite, dacă vânzările modelului cu tracțiune integrală vor fi satisfăcătoare, ar putea fi propus și un model hibrid. Mai multe detalii despre consumul, performanțele dar și tehnologiile propuse de constructor pe acest SUV compact vor fi făcute publice în apropierea lansării producției de serie.

Iar dacă vreți să aflați cele mai interesante noutăți din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.