Sari la conținut

Noutăți medicale - 15 februarie 2015

15 februarie 2015. Viața diabeticilor ar putea fi mai ușoară! Câţiva cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au inventat insulina "inteligentă"! Astfel, în loc să facă injecții de mai multe ori pe zi, bolnavii ar putea face una singura, iar insulina se va activa atunci când organismul va avea nevoie de ea. 

Autismul poate fi depistat încă de la naştere, cu ajutorul unui test genetic. Acesta este deja folosit în Statele Unite ale Americii, iar în curând va fi disponibil și în România. Astfel, părinții vor ști din timp dacă bebelușul va avea autism și vor putea începe terapia. 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul cazurilor de cancer va creşte în următorii 10 ani cu aproximativ 70%! În acest moment cel mai frecvent diagnosticate la bărbaţi sunt cancerele pulmonare, de prostată şi de colon, în timp ce la femei - cancerul de sân, col uterin şi colon. De vină pentru această statistică îngrijorătoare este stilul de viaţă: alimentaţia nesănătoasă, lipsa mişcării, fumatul şi consumul de alcool.