Oscar 2017 |Ce film va câștiga și ce film ar trebui să câștige

Data actualizării: Data publicării:
oscar 2017 4

Bătălia pentru trofeul Oscar pentru cel mai bun film este foarte intensă și în acest an. Deznodământul îl aflăm peste o săptămână, când Digi24 și Digi Film transmit în direct și în exclusivitate în România, cea de-a 89-a ediție a Galei Premiilor Oscar. Până atunci Mihai Chirilov, critic de film și director artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, ne ghidează printre nominalizații celor mai importante două categorii: cel mai bun film și cel mai bun regizor.

oscar 2017 4

Criticul de film a amintit de controversa care a însoțit Premiile de Oscar de anul trecut, când membrii Academiei au fost criticați pentru că au nominalizat doare filme regizate de cineaști albi, cu actori albi, cu povești ale albilor. Lipsa de diversitate a fost sancționată și pe rețelele de socializare, unde hashtagul #oscarssowhite s-a viralizat. În acest context, Mihai Chirilov a explicat că în dorința de a evita din nou această controversă, Academia de Film a nominalizat la categoria „cel mai bune film” și pelicule care nu își aveau locul acolo.  În opinia lui Mihai Chirilov, „La La Land” va lua trofeul pentru cel mai bun film, singurul competitor serios fiind „Manchester by the Sea”. Cu toate acestea, pelicula care ar trebui să câștige este „Moonlight”, spune criticul de film. 

„Fences”, în regia lui Denzel Washington

Mihai Chirilov: „După scandalurile de anul trecut în care filmele cu povești cu protagoniști sau cu povești dedicate persoanelor de culoare.... în climatul în care trăim lumea nu se mai gândește la calitate ci la corectitudinea politică. Totul este atât de sensibil încât lumea uită că astea sunt de fapt niște filme și că filmele trebuie să fie bune. Nu trebuie să fie un ghiveci care să mulțumească pe toți. Iar „Fences” are și baseball și droguri și dramă de familie și Denzel Washington. Membrilor Academiei le place să sprijine actorii care fac regie. Și oricum Denzel Washington este port-drapelul generației actorilor de culoare de la Hollywood. Filmul este inspirat de o piesă de teatru și e corect, dar îngrozitor de lung.”

Hacksaw Ridge, în regia lui Mel Gibson

Mihai Chirilov: „Mel Gibson a dat niște lovituri foarte tari pe regie, iar filmul ăsta... nu sunt mare fan. Ce cred eu că a propulsat filmul acesta printre cele nouă este teza lui, teza acelui doctor care nu poartă nicio armă, propovăduiește diplomația. Mel Gibson nu e un regizor prost, filmul lui e un film solid, cu umor involuntar, cu niște interpretări bune și probabil că, ca în fiecare an Al Doilea Război Mondial trebuie să fie acolo.”

Manchester by the Sea, în regia lui Kenneth Lonergan

Mihai Chirilov: „Este prototipul de film de tip indie, de Sundace. Tot ce are mai bun filmul american independent. Un regizor deloc de lepădat. Sunt aproape convins că Casey Affleck va lua premiul pentru interpretare, face o treabă foarte bună în filmul ăsta și aproape fără efort. Personal mi se pare că atenția care i s-a acordat a fost disproporționată, în perimetrul lui mic este un film bun. Văd un contracandidat serios al lui „La La Land”, dar doar de dragul competiției, pentru că știm cu toții „La La Land” o să câștige.”

La La Land, în regia lui Damien Chazelle

Mihai Chirilov: „Cel puțin jumătate din cele 14 nominalizări o să fructifice într-o statuetă. Pentru cel mai bun film, aici nu știu ce surprize pot avea loc. „La La Land” este un film făcut despre industria filmului, e făcut de un tânăr regizor despre vechiul Hollywood, despre genul cel mai iubit al Hollywood-ului de altă dată. E un film foarte entertaining atât timp cât ești în el. După ce ai ieșit nu rămâi cu nimic. E un film foarte bine făcut, inovează cumva în limitele genului grației finalului, finalul e de tip ce ar fi fost dacă. Doi protagoniști care luați pe bucăți sunt carismatici, dar ei împreună nu funcționează neam. Chimia între ei e aproape inexistentă. Dar e un film cu lipici. Holywood e o industrie foarte narcisitstă. E un cerc care de fiecare dată când are ocazia să se autopremieze o face.”

Moonlight, în regia lui Barry Jenkins

Mihai Chirilov: „ „La La Land” o să câștige, „Manchester by the Sea” ar putea câștiga, iar „Moonlight” ar trebui să câștige. În fiecare an la Oscar există filme și celălalt film, alternativa, filme despre cei care nu sunt ca noi, filmul despre minoritate. Are o structură foarte interesantă, cu trei părți, cu trei actori care joacă personajul principal. Nu e lipsit de niște patetisme. Sigur, pentru a-i face pe membrii Academiei să închidă gălușca unui subiect inconfortabil cum ar fi relațiile homosexuale, nu îi vei vedea niciodată pe protagoniști având ceva de-a face cu asta. E singurul film care ar putea furniza o surpriză la categoria cel mai bun film, pentru că altminteri sunt convins că filmul va pleca acasă cu ceva.”

Hidden Figures, în regia lui Theodore Melfi

Mihai Chirilov: „Povestea pe hârtie nu este pe lepădat, cu prima femeie de culoare, geniu matematician, care a lucrat la NASA, dar mi se pare un film pur conjuctural, care nu are absolut nimic special.”

Lion, în regia lui Garth Davis

Mihai Chirilov: „Nu am rezistat până la final, cred că m-aș fi aruncat pe geam dacă vedeam scena reîntregirii.  Este un film pus acolo cu agendă politică și chestia asta mă cam enervează. Povestea în realitate fiind foarte emoționantă. Contează însă foarte mult cum este făcută ea, iar genul de melodramă lacrimogenă care trebue să bifeze niște lucruri. Este o nominalizare pur conjucturală.”

Hell or High Water, în regia lui David Mackenzie

Mihai Chirilov: „Filmul ăsta, așa derivativ cum e, un neo-noir, un pseudo-western, nu poți să pui o etichetă pe el. Am mai văzut povestea asta, am mai văzut jafuri, Sunt surprinsă că a intrat în cele nouă filme și pe undeva îl susțin chit că nu are nicio șansă.”


Cea de-a 89-a ediție a Galei Premiilor Oscar este transmisă în direct de la Los Angeles pe 26 februarie şi poate fi vizionată şi fără traducere în limba română la Digi24 şi Digi Film.

Sosirea vedetelor pe covorul roşu din faţa renumitului Dolby Theatre din Hollywood, interviurile, ţinutele şi Gala Oscar prezentată de Jimmy Kimmel se văd în noaptea de duminică spre luni (26 spre 27 februarie), la Digi24 şi Digi Film, de la ora 02:00 şi până în jurul orei 06:30.

Digi Film va difuza versiunea editată a Premiilor Oscar în reluare, luni, 27 februarie, de la ora 22:00.

Oana Zamfir şi invitaţii ei vor comenta predicţiile, momentele de vârf ale anului cinematografic şi cele mai importante secvenţe ale serii, începând cu ora 01:00 pe Digi24 şi 01:30 pe Digi Film. De altfel, postul de televiziune va difuza, în jurnalele de ştiri, o serie de materiale dedicate ediţiei din acest an a premiilor Oscar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri