HOCHEI. Hocheiştii aşteaptă gheaţa de pe Patinoarul Olimpic

Data publicării:
PREGAT HOCHEI

Sub comanda lui Otto Keresztes şi Evgheni Pisarenko hocheiştii au parte de două antrenamente zilnic şi se împart între sala de forţă şi exerciţiile din Parcul Tractorul. Cum gheaţa de pe patinoar va putea fi folosită doar săptămâna viitoare, galben-albaştrii mai au de lucrat pe uscat.

"Este o perioadă grea, dar avem jucători tineri şi talentaţi. Asta a vrut Corona Braşov să facă, să lucreze cu băieţi din România. Şi pentru mine este un challenge mare, dar majoritatea jucătorilor îi cunosc de la loturile naţionale", spune Otto Keresztes - antrenorul hocheiştilor.

După ce a cochetat mai mult timp cu ideea, în acestă vară, Evgheni Pisarenko a pus oficial capăt carierei de jucător şi este acum antrenor secund al lupilor.

"Este un pic altfel într-adevăr, eram obişnuit să fac antrenamente acum conduc antrenamente. Făceam deja cu juniorii şi cât de cât este ok", spune Evgheni Pisarenko - antrenor secund, Corona Braşov.

Din noul lot al Coronei Braşov fac parte, din acestă vară, 9 jucători promovaţi de la echipa de juniori, precum şi fraţii Otto, Gergo şi Matyas Birro, Daniel Trancă şi portarul Zoltan Laszlo Toke. În schimb, galben-albaştrii s-au despărţit de Zsolt Balint şi Antal Zsombor.


Redactor: Adrian Susanu
Operator: George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri